Da... durerea de masea. Cea mai "dureroasa" dintre dureri. Durerea suprema etc. Durerea care nici nu te lasa sa traiesti, dar nici sa mori. Durerea care aproape face parte din tine si te face sa crezi ca nu o sa te mai simti niciodata invincibil. Se pare ca un c...t de masea e intotdeauna mai puternic decat tine, la dracu',
joi, 30 aprilie 2009
joi, 2 aprilie 2009
De ocupatie... navetista.
Cu totii avem probleme cu transportul in comun... cu pozitiile imposibile din autobuze... cu mirosurile "naturale" si cu oamenii carora nu le place sa taca si isi povestesc viata fara probleme. Asta i se intampla oricui.
Din nefericire, pentru mine, am o soarta si mai grea. De cinci ani fac naveta... Buftea - Bucuresti. Din Buftea pana in Bucuresti trec prin minunata Mogosoaia. E un drum lung si anevoios... plin de peripetii si de invataminte. In maxi-taxi am plans, am ras zgomotos sau am zambit, am iubit, am urat din tot sufletul si am suferit ingrozitor.
La inceputurile "navetei" mele, am avut primul si singurul accident de masina. Cu maxi-taxi, evident. Obisnuita sa dorm in aceasta masina a tuturor trairilor, de obicei in spate, nu am stiut ca facuse pana. Nu am stiut ca soferul a sarit din masina, si ne-a lasat sa alunecam spre padurea din Mogosoaia. M-am trezit abia cand ne-am izbit de un copac, iar geamul din spatele masinii s-a spart, desigur, in capul meu. Nimeni nu a fost ranit in acest accident. Nimeni, in afara de mine. Capul meu in care pana atunci intrase pana si un fier a avut parte de inca un cadou. In afara de mine a mai suferit o doamna careia i se rupsese un toc.
E adevarat ca la matematica sunt o catastrofa... dar cum e posibil ca intr-o masina in care ar incapea maxim 18 persoane, sa intre 50? De obicei fara geamuri deschise sau aer conditionat. Si sa nu uit de manele. In special de jale. Manele de jale.
Cum reusesc oamenii din maxi-taxi, in mare nu foarte educati, scolarizati sau macar cunoscatori ai alfabetului, sa isi doreasca atat de tare sa agate in asemenea conditii? Da, am si povesti frumoase legate de agatatul in maxi-taxi, insa prea putine. Eu il inteleg pe domnul de 32 de ani care nu a vazut o fata mai frumoasa ca mine, si simte nevoia sa imi spuna ca sunt cea mai frumoasa printesa... dar de ce trebuie sa imi spuna ca vrea sa asculte blues-uri de la Salam dupa ce m-a vazut? Nu imi doream sa inspir Florin Salam. De ce, ca sa ma agate, doi tipi aproape imi strigau aproape in ureche faptul ca au un salariu de 35 de milioane? Prietene, crede-ma, poti avea si 1 milion de euro pe luna, o sa zic doar ca nu esti genul meu (asta ca sa fiu delicata).
E trist ca dau 6 lei pe zi pentru acest spectacol... sau poate nu e. In afara de suferinta fizica, olfactiva si vizuala, este un mod de a observa oamenii.
Acum am obosit... dar voi reveni cu pataniile din maxi-taxi. Candva.
Din nefericire, pentru mine, am o soarta si mai grea. De cinci ani fac naveta... Buftea - Bucuresti. Din Buftea pana in Bucuresti trec prin minunata Mogosoaia. E un drum lung si anevoios... plin de peripetii si de invataminte. In maxi-taxi am plans, am ras zgomotos sau am zambit, am iubit, am urat din tot sufletul si am suferit ingrozitor.
La inceputurile "navetei" mele, am avut primul si singurul accident de masina. Cu maxi-taxi, evident. Obisnuita sa dorm in aceasta masina a tuturor trairilor, de obicei in spate, nu am stiut ca facuse pana. Nu am stiut ca soferul a sarit din masina, si ne-a lasat sa alunecam spre padurea din Mogosoaia. M-am trezit abia cand ne-am izbit de un copac, iar geamul din spatele masinii s-a spart, desigur, in capul meu. Nimeni nu a fost ranit in acest accident. Nimeni, in afara de mine. Capul meu in care pana atunci intrase pana si un fier a avut parte de inca un cadou. In afara de mine a mai suferit o doamna careia i se rupsese un toc.
E adevarat ca la matematica sunt o catastrofa... dar cum e posibil ca intr-o masina in care ar incapea maxim 18 persoane, sa intre 50? De obicei fara geamuri deschise sau aer conditionat. Si sa nu uit de manele. In special de jale. Manele de jale.
Cum reusesc oamenii din maxi-taxi, in mare nu foarte educati, scolarizati sau macar cunoscatori ai alfabetului, sa isi doreasca atat de tare sa agate in asemenea conditii? Da, am si povesti frumoase legate de agatatul in maxi-taxi, insa prea putine. Eu il inteleg pe domnul de 32 de ani care nu a vazut o fata mai frumoasa ca mine, si simte nevoia sa imi spuna ca sunt cea mai frumoasa printesa... dar de ce trebuie sa imi spuna ca vrea sa asculte blues-uri de la Salam dupa ce m-a vazut? Nu imi doream sa inspir Florin Salam. De ce, ca sa ma agate, doi tipi aproape imi strigau aproape in ureche faptul ca au un salariu de 35 de milioane? Prietene, crede-ma, poti avea si 1 milion de euro pe luna, o sa zic doar ca nu esti genul meu (asta ca sa fiu delicata).
E trist ca dau 6 lei pe zi pentru acest spectacol... sau poate nu e. In afara de suferinta fizica, olfactiva si vizuala, este un mod de a observa oamenii.
Acum am obosit... dar voi reveni cu pataniile din maxi-taxi. Candva.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
